Toyota Corolla Cross vine să umple încă un loc în gama de SUV-uri a producătorului japonez. Noul model promite un sistem hibrid foarte eficient.
Noua Toyota Corolla Cross vine să astupe golul dintre CH-R și RAV4, fiind un SUV de dimensiuni compacte, care promite o economie de combustibil foarte bună. Sub capotă regăsim un sistem hibrid de generație a cincea, care promite o eficiență sporită. Exemplarul pe care noi îl avem în test, o versiune Exclusive 4WD, sistemul hibrid este compus dintr-un motor de 2,0 litri, pe benzină, ajutat de motoarele electrice aferente. Nu avem o cutie de viteză propriu-zisă, fiind vorba de un sistem e-CVT. Senzația percepută este cea a unui CVT, dar nu există o transmisie în adevăratul sens al cuvântului. Puterea totală combinată a acestui sistem de propulsie este de 197 CP.
La exterior, mașina vine echipată cu faruri full LED, cu semnalizări dinamice, jante de 18 inch în diametru și protecții din plastic negru care să îi confere un aspect de SUV, asemenea lui RAV4.
Unii ar spune că este anost, dar interiorul lui Toyota Corolla Cross este foarte practic. Există materiale moi în zonele care vor fi atinse cel mai des: bord, partea superioară a ușilor față sau pe cotiere. Scaunele sunt din piele, încălzite, iar șoferul beneficiază și de reglaje electrice, inclusiv pentru cel lombar.
În spatele volanului multifuncțional regăsim piesa de rezistență a acestui interior, anume tabloul de bord extrem de configurabil. Are o întreagă serie de opțiuni, afișaje și informații care pot fi selectate individual, în funcție de preferințele fiecăruia. Are o grafică bună, este clar și luminos și nu are întârzieri. De lăudat este și sistemul de infotainment al mașinii. Toyota a făcut un pas consistent înainte, iar cel de pe Toyota Corolla Cross se mișcă foarte bine, are o grafică bună și se conectează foarte repede cu Android Auto și Apple CarPlay. De menționat este faptul că Android Auto poate fi folosit doar prin cablul de date.
VIDEO